Da. O ITS poate să nu provoace simptome vizibile timp de luni de zile, iar absența simptomelor nu vă poate spune dacă aveți o infecție. Dacă o posibilă expunere a avut loc cu luni în urmă, testarea acum este de obicei mai utilă decât continuarea așteptării. Momentul cel mai fiabil depinde de infecția testată, de tipul de test, de zona corpului prelevată și de existența unor expuneri ulterioare. Un rezultat negativ obținut prea devreme poate necesita reluare; un test pentru o ITS nu testează automat pentru toate celelalte.
Exemplu ilustrativ: Riley se simte bine, apoi află că un fost partener a fost testat pozitiv pentru chlamydia. Ultimul lor contact sexual a fost acum patru luni. Riley ar trebui să programeze testarea acum și să-i spună medicului când și ce tip de contact a avut loc. Aceștia ar trebui să întrebe dacă o probă de urină sau genitală este suficientă, dacă testarea faringiană sau rectală este potrivită și dacă este recomandată și testarea pentru HIV sau sifilis. Exemplul ilustrează cum să se planifice îngrijirea; nu este un diagnostic sau o dovadă despre momentul în care a început o infecție. Un test nu poate identifica în mod fiabil cine a transmis o infecție sau când s-a întâmplat aceasta.
Multe infecții cu transmitere sexuală (ITS) nu provoacă simptome sau simptome suficient de ușoare pentru a fi trecute cu vederea. CDC menționează acest lucru pentru chlamydia și gonoree. Sifilisul are, de asemenea, un stadiu latent, când pot să nu existe semne vizibile. Herpesul genital poate fi ușor sau nerecunoscut. Prin urmare, o persoană se poate simți bine și totuși poate necesita testare după o expunere cunoscută, diagnosticul unui partener sau o expunere care o îngrijorează.
Simptomele pot apărea și dispărea. O rană care se vindecă sau o secreție care se oprește nu dovedește că o infecție a dispărut. În același timp, mâncărimea, arsura, secrețiile, disconfortul pelvin sau o erupție cutanată pot avea alte cauze decât o infecție cu transmitere sexuală. Simptomele singure nu pot confirma sau exclude o boală cu transmitere sexuală, iar acest articol nu poate determina ce anume cauzează simptomele unei anumite persoane.
Pentru o posibilă expunere de acum câteva luni, programați o întâlnire acum, în loc să așteptați apariția simptomelor. Multe perioade de detectare specifice infecțiilor au trecut până atunci, dar medicul trebuie să cunoască în continuare infecția suspectată, metoda de testare, locul expus al corpului și orice expuneri suplimentare. Nu există o perioadă de așteptare unică care să se aplice fiecărui test pentru ITS. Pentru unele infecții, testarea timpurie poate omite o infecție; un medic poate recomanda un test inițial și un test repetat la un anumit interval.
CDC oferă următoarele intervale uzuale de detectare după expunere pentru persoanele care nu iau medicamente antiretrovirale. Acestea sunt intervale aproximative, nu o promisiune că fiecare test va detecta infecția în prima zi menționată.
| Testul HIV | Fereastra obișnuită de detectare după expunere | Ce se face în cazul unui rezultat negativ |
|---|---|---|
| Testul acidului nucleic (NAT) | 10–33 de zile | Dacă testarea a fost efectuată anterior sau dacă îngrijorarea persistă, întrebați dacă sunt necesare teste ulterioare. |
| Test de laborator pentru antigeni/anticorpi folosind sânge provenit dintr-o venă | 18–45 de zile | Un rezultat afișat înainte de sfârșitul ferestrei de testare poate necesita repetare. |
| Test rapid antigen/anticorpi cu sânge prelevat din deget | 18–90 de zile | Urmați kitul sau momentul potrivit indicațiilor medicului; testele rapide pot avea o fereastră de testare mai lungă. |
| Testul de anticorpi, inclusiv multe autoteste | 23–90 de zile | Repetați după ce se termină fereastra completă dacă primul test a fost efectuat mai devreme. |
Aceste intervale HIV nu sunt interschimbabile. Întrebați clinica ce test a fost utilizat și când un rezultat negativ este considerat concludent pentru testul respectiv. PrEP, PEP sau alte medicamente antiretrovirale pot schimba planul de testare; spuneți medicului dacă ați luat vreunul. Un test HIV negativ nu spune nimic în sine despre chlamydia, gonoree, sifilis sau alte infecții.
Pentru chlamydia și gonoree, testarea utilizează de obicei un test de amplificare a acidului nucleic (NAAT) pe urină sau pe un tampon cu conținut scăzut de urină. Proba trebuie să corespundă cu zona corpului expusă: sexul oral poate necesita un tampon faringian, iar sexul anal receptiv poate necesita un tampon rectal. Un test de urină singur poate să nu verifice aceste zone. Când expunerea a fost foarte recentă, un medic poate recomanda revenirea dacă primul test a fost negativ. Ghidul general pentru pacienți al CDC nu oferă un număr universal „fiabil după X zile” pentru fiecare test și expunere la chlamydia sau gonoree, așadar nu aplicați o fereastră HIV pentru acestea.
Sifilisul se testează de obicei cu analize de sânge. Infecția foarte timpurie poate fi mai greu de detectat, așa că un medic poate recomanda repetarea analizelor de sânge atunci când o expunere este recentă sau un partener are un diagnostic confirmat. Sifilisul are stadii, inclusiv infecție latentă fără simptome vizibile. Dacă un partener are un diagnostic confirmat de sifilis precoce, contactați imediat un medic, chiar dacă un test de sânge inițial este negativ; îndrumările CDC pot recomanda tratamentul pe baza momentului expunerii și a expunerii, mai degrabă decât să se bazeze doar pe un test precoce negativ.
„Obțineți un panel complet” poate însemna lucruri diferite în funcție de clinică. Întrebați ce infecții sunt incluse și ce probe vor fi colectate. CDC nu recomandă testarea de sânge de rutină pentru herpes pentru majoritatea persoanelor fără simptome, deoarece testarea poate produce rezultate fals pozitive și este posibil să nu clarifice când sau unde a apărut infecția. Dacă aveți o bășică sau o rană nouă, contactați un medic cât timp aceasta este prezentă; testarea unei leziuni poate fi mai informativă decât bazarea pe un test de sânge. Screeningul cervical pentru HPV nu este, de asemenea, un test general pentru fiecare ITS și nu este un test care determină când a fost dobândit HPV.
Până când primiți îndrumări medicale, luați în considerare evitarea actului sexual sau utilizarea constantă a barierelor. Dacă un test este pozitiv, urmați instrucțiunile de tratament și de notificare a partenerului de la medic sau de la clinica de sănătate publică și întrebați când puteți relua actul sexual în siguranță. Nu luați antibiotice rămase: acestea pot fi cu medicamentul, doza sau durata greșite și pot îngreuna diagnosticul și tratamentul.
Solicitați imediat o evaluare medicală pentru apariția de noi leziuni sau vezicule genitale, secreții neobișnuite, dureri la urinare, sângerări între menstruații, o erupție cutanată nouă sau dureri pelvine persistente sau în abdomenul inferior. Aceste simptome nu dovedesc o infecție cu transmitere sexuală, dar merită o evaluare mai degrabă decât așteptarea unei date de screening de rutină. Durerea abdominală inferioară sau pelviană însoțită de febră, vărsături sau senzație de rău foarte gravă trebuie evaluată urgent; medicii trebuie să ia în considerare mai multe cauze posibile.
Durerea testiculară severă și bruscă este o urgență, deoarece poate avea cauze sensibile la timp, care nu au legătură cu o infecție cu transmitere sexuală. Solicitați imediat îngrijiri de urgență. Dacă aveți o posibilă expunere la HIV în decurs de 72 de ore, fereastra PEP este, de asemenea, sensibilă la timp, chiar dacă nu aveți simptome.
Un rezultat este specific testului, probei, zonei corpului și datei. Un rezultat negativ obținut după intervalul de detectare relevant, fără expunere ulterioară și fără medicamente care modifică testarea, poate fi liniștitor pentru infecția testată. Nu stabilește că toate ITS-urile sunt absente. Un rezultat pozitiv necesită interpretare clinică și planificare a tratamentului; nu dovedește cine a transmis infecția sau când. Dacă momentul este incert, solicitați clinicii să noteze ce teste au fost efectuate și dacă sau când este nevoie să fie repetate.
Pentru detalii actuale despre testare, începeți cu ghidul CDC privind testarea pentru ITS , perioadele de testare HIV ale CDC și îndrumările CDC privind PEP . Consultați și informațiile CDC privind testarea pentru chlamydia , gonoree , sifilis și herpes genital . Îndrumările pot varia în funcție de locație și de istoricul medical individual, astfel încât un medic sau o clinică de sănătate publică poate adapta testarea în funcție de expunere.